RSS

Ingrijirea bolnavilor cu arsuri

Arsura este o boală chirurgicală a întregului organism, determinată direct de amploarea suprafeţei, profunzimii şi modului de evoluţie a leziunii locale.

Boala are o desfăşurare dinamică stadială, întrunind o serie de sindroame majore ca: deshidratare, hipoxie, anemie, dismetabolism, infecţie, denutriţie şi prăbuşire imunitară.

In funcţie de agentul traumatic care le-a produs, arsurile pot fi clasificate în:

-     arsuri produse prin căldură sau termice (lichide fierbinţi, gaze sau vapori supraîncălziţi, corpuri solide incandescente/flacără, radiaţie termică);

-     arsuri chimice (acizi, baze, unele săruri minerale);

-     arsuri produse prin electricitate.

 Leziunea locală – arsura – produce o serie de grave manifestări cu caracter general (tulburări cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale, gastrointestinale).

   Arsuri termice. Când se apreciază gravitatea unei arsuri, se ţine seama de doi parametri: întinderea în suprafaţă şi gradul de profunzime ai acesteia.

Gradele arsurilor în funcţie de profunzimea arsurii:

-    gradul I: eritem, edem, hipertermie, usturime;

-    gradul II: flictenă „albă” cu conţinut serocitrin, limpede, transparent, eritem accentuat, edem;

-    gradul III: flictenă „roşie” cu conţinut sanguinolent tulbure;

-   gradul IV: escară dermică totală; sunt distruse epidermul şi dermul în totalitate, carbonizând musculatura şi chiar vasele. Culoarea escarei variază de la alb la negru în raport cu gradul de temperatură.

Clasificarea arsurilor în funcţie de suprafaţa pe care s-au produs. Pentru a putea face calculul suprafeţei arse, există o serie de tabele de calcul, în care se specifică pentru fiecare segment de corp procentul reprezentat de aceasta faţă de suprafaţa totală a corpului. Cunoscând că suprafaţa unei palme reprezintă circa 1%, se pot calcula aproximativ pro­centele lezionale. Un procedeu mai exact este „regula lui 9″ (schema de calcul a lui A. B. Wallace), care se bazează pe considerentul că toate părţile corpului pot fi evaluate prin cifra 9 sau multiplii acesteia. Astfel: capul şi gâtul reprezintă circa 9%; fiecare membru toracic reprezintă circa 9%; fiecare membru pelvin circa 18%; trunchiul anterior circa 18%; trunchiul posterior circa 18% (din totalul suprafeţei corporale).

 

schema lui wallace

Evaluarea cât mai precisă a suprafeţei arse are o mare importanţă. Se consideră că leziunile, începând de la suprafaţa de 5%, antrenează toate celelalte organe (este deci o boală generală), iar arsurile care depăşesc 15% sunt generatoare de şoc.

Prognosticul unei arsuri care depăşeşte 30% este rezervat.

   în funcţie de mărimea suprafeţei şi de profunzimea arsurii, se pot calcula prognosticul vital al bolnavului, „indexul prognostic” (I.P.). Indexul prognostic se calculează înmulţind suprafaţa arsă cu gradul de profunzime.

  • De exemplu: 20% arsuri gr. II = 20 x 2 = 40 I.P.
  • 20% arsuri gr. III = 20 x 3 = 60 I.P.
  • 20% arsuri gr. IV = 20 x 4 = 80 I.P.
  • 180 valoarea globală a I.P.

Se consideră că orice arsuri de gr. II sau III care depăşesc 15% din suprafaţa corpului adultului şi 5% din cea a copilului trebuie să beneficieze de o asistenţă medicală imediată şi completă pentru a preîntâmpina constituirea şocului.

Pe loturi statistice mari s-au determinat limite valorice ale indicelui prognostic (numai la adulţi tineri, sănătoşi, fără tare).Până la I.P. 40 cu tratament local corect, arsura evoluează fără determinări generale şi fără complicaţii (arsuri obişnuite). Peste I.P. 60 sunt arsuri cu risc vital,care necesită tratament general energic alături de tratament local corect. La aceste categorii de arsuri, evoluţiile complicate sunt frecvente.

în aprecierea gravităţii arsurilor se ţine cont şi de vârstă, sex, tare organice (diabet, arterită), boii cronice (insuficienţă hepatică, cardiacă etc.), localizare (sunt mai grave arsurile capului şi gâtului).

Stadii evolutive. în evoluţia unui ars se observă patru etape care diferă de la individ la individ şi nu pot fi strict delimitate.

Stadiul I: primele 3 zile. Este perioada şocului combustional şi se caracte­rizează prin mari dislocări hidroelectrolitice; poate apărea sindromul de deshidratare (hipovolemie, edem, hipoxie, oligo/anurie) şi sindromul digestiv (vărsături, hemo­ragii) care vor agrava hipoxia, anemia, oligo/anuria.

Stadiul II: primele 3 săptămâni (ziua a 4-a – ziua a 21-a). Evoluţia este diferită în funcţie de întinderea şi profunzimea arsurii.

Pentru arsurile severe există o perioadă critică determinată de complicaţiile care pot surveni, în special invazia microbiană ce poate duce la septicemie; se poate produce o stare gravă de toxemie. Această perioadă se numeşte şi toxico- infecţioasă. Pot apărea şi complicaţii grave hepatice, digestive (ileus şi hemoragie), trombembolice, acidoză, insuficienţă renală acută, care poate fi ireversibilă. Pot apărea şi complicaţii prin greşeli de tratament (edem pulmonar acut prin supra­încărcarea lichidiană, sindrom hemoragic prin supradozaj de anticoagulant).

Starea bolnavului poate evolua favorabil, încât la sfârşitul acestui stadiu bolnavul are vindecate leziunile de gr. I şi II, iar arsurile de gr. III au escarele total eliminate (decapitate, apărând granulaţii).

Stadiul III: primele două luni (ziua a 22-a – ziua a 60-a). Este perioada în care şansele de vindecare cresc; din punct de vedere chirurgical se pot aplica grefe.

Stadiul IV: luna a 3-a, a 12-a, a 24-a, a 36-a. Este stadiul de convalescenţă, în care leziunile locale se repară lent; de asemenea leziunile organelor interne. Se întâlneşte la bolnavii care nu au primit un tratament corect de la început. Sunt aşa- numiţii bolnavi cu şoc cronic postcombustional, care prezintă denutriţie severă, modificări degenerative ale organelor parenchimatoase.

îngrijiri acordate bolnavilor arşi. Primele îngrijiri trebuie acordate la locul accidentului şi au caracter de urgenţă.

PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI

Obiective

Măsuri de realizare

1. Scoaterea victimei de sub influenţa agen­tului vulnerant

 

 

 

ATENŢIE!

1.1.      Degajarea victimei din focar trebuie făcută rapid.

1.2.        Bolnavul care este cuprins de flacără trebuie învelit imediat într-o pătură, plapumă, haină groasă (din ţesături neinflamabile) pentru a stinge focul.

Se acţionează imediat, imobilizându-l, pentru că accidentatul fuge cuprins de panică şi flacăra devine şi mai mare.

Este interzisă stingerea flăcării prin rostogolire prin nisip, pe pământ, prin stropire cu apă, deoarece plaga se poate infecta.

 

2. Acordarea primului ajutor în funcţie de starea bolna­vului

 

 

 

 

ATENŢIE!

2.1.    Resuscitarea cardio respiratorie, dacă este nevoie, după metodele cunoscute.

2.2.   Liniştirea bolnavului şi calmarea durerii (în arsurile în care durerea este mare se administrează o fiolă de Mialgin sau Fortral i.v. în lipsa acestora se poate administra algocalmin injectabil sau pe cale bucală). Se notează ce s-a administrat.

2.3.    în arsurile de gr. I cu suprafaţa mică este suficient ca pielea înroşită să fie badijonată cu alcool dublu rafinat. în general nu este nevoie de pansament.

  •  Nu se indepărtează hainele de pe bolnav (manevra este şocogenă) decât daca se poate face cu uşurinţă. De asemenea nu se va urmări să se detaseze de pe piele în cazul arsurilor cu bitum (asfalt) lichid. Bolnavul va fi învelit cu un cearsaf curat peste hainele sale. Fac excepţie bolnavii cu arsuri chimice sau cu lenjerie de  material plastic care continuă să ardă.
  • Nu este permisă nici o manevră de tratament local, spre exemplu, ungerea se (ulei, vaselină) sau aplicarea de medicamente sub formă de pulberi. Arsurile vor fi acoperite cu pansament aseptic sau cu un prosop curat. în felul acesta se realizează o protecţie antiinfecţioasă.
3. Evacuarea victimei 3.1.   Transportul rapid la spital în serviciul chirugical are o mare importanţă şi se face cu cel mai rapid mijloc disponibil.

3.2.   Senzaţia de sete se va calma prin umezirea gurii, dar nu se vor administra lichide per os, deoarece supraîncărcarea di­gestivă expune la vărsături. în cazul că s-ar impune o perfuzie şi nu se poate instala, celui ars i se dă să bea apă îndulcită cu ceai.

3.3.   La cei cu arsuri peste 10-15%, când transportul victimei se face cu autosanitara şi se prevede a dura mai mult de o oră, se montează o perfuzie cu soluţie de glucoză 5% sau ser fizio­logic sau cu soluţii macromoleculare (Dextran, Marisang).

3.4.   în timpul transportului bolnavul va fi supravegheat perma­nent; se administrează oxigen, dacă se constată o slăbire a pulsului; accidentatul va fi aşezat cu capul mai jos, ridicându-i-se picioarele pe un sul.

  ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR ÎN STADIUL I ÎN SPITAL

Sunt două situaţii:

-    arsuri cu risc vita! cu I.P. mai mare decât 40;

-    arsuri fără risc vital, care se împart în două categorii: cele cu I.P. sub 15 şi cele care depăşesc I.P. de 15 până la I.P. 40. Aceste situaţii se deosebesc prin evoluţie, prognostic şi tratament ulterior. Atitudinea la camera de gardă şi toaleta primă sunt comune.

Obiective

Măsuri de realizare

1. Combaterea durerii şi profi­laxia antiteta- nică (la camera de gardă)

1.1.        Dacă nu s-au administrat sedative sau dacă acestea mai sunt necesare, se vor administra: diluadenatropină, mialgin sau fortrai i.v. la bolnavul culcat.

1.2.        Se vor administra A.T.P.A. 0,5 ml şi ser antitetanic 3000 U, deoarece plăgile prin arsuri sunt foarte susceptibile de a face infecţie tetanică.

2. Pregătirea bolnavului pentru toaleta locală primară

2.1.       Bolnavul va fi dezbrăcat (sub analgetic i.v.) şi va fi îmbăiat (preferabil baia în cadă). Suprafeţele de tegument nearse se spală cu săpun sau detergent medical.

2.2.         Imediat după baie bolnavul învelit în cearşaf steril se transportă în sala de operaţii aseptice unde întregul tratament se face în perfecte condiţii de asepsie.

3. Anestezia generală

ATENŢIE!

3.1.        Bolnavul este aşezat pe masa de operaţii şi i se instituie oxigen.

3.2.          Se puncţionează vena cea mai mică şi mai distală acce­sibilă şi se recoltează probe de sânge (hemogramă, grup sanguin şi Rh, hematocrit, uree sanguină, glicemie, probe hepatice, R.A. ionogramă serică). Când este cazul, se recoltează sânge pentru determinarea alcoolemiei.

3.3.          După recoltarea probelor de laborator, la indicaţia medicului, asistenta instituie perfuzie de glucoza 5%.

3.4.       Se face apoi anestezie generală i.v. prin tubul montajului de perfuzie, cu un barbituric sau Ketalar,

Toaleta primară a oricărui ars se face numai sub anestezie.

4. Toaleta primară

4.1.        Medicul şi asistenta echipaţi cu echipament steril (halat, mănuşi, bonetă, mască) încep toaleta primară.

4.2.       Se spală suprafaţa arsă cu bromocet 1%o, cu ser fiziologic sau apă sterilă, până la îndepărtarea completă a corpilor străini de pe plagă.

4.3.           Medicul execută toaleta chirurgicală, îndepărtează flictenele (sparte sau nesparte) şi conţinutul lor, precum şi tegumentele sau restul ţesuturilor arse.

4.4.       Se schimbă prima pereche de mănuşi. După îndepărtarea flictenelor sau a sfacelelor se face o badijonare cu alcool 70- 90%. Alcoolul are acţiune triplă: precipită proteinele, are acţiune anestezică şi antiseptică.

 

5. Aplicarea pansamentului

ATENŢIE!

5.1.      înainte de a pansa se apreciază întinderea şi profunzimea şi se estimează I.P.

5.2.        Se aplică pansamentul uscat, steril depăşind pe zone nearse circa 10 cm distanţă. Este recomandabil să se folo­sească numai comprese foarte mari (30/30).

5.3.       Peste pansamente se trag cu atenţie feşi sterile.

Daca se procedează în condiţiile arătate mai sus, există mari şanse ca plagile sa nu se infecteze. Este suficient ca unele zone de arsuri să fie tratate cu neatentie si să supureze, pentru ca apoi, cu toate eforturile depuse, toate celalalte zone sa se infecteze şi să supureze.

5.4.       Când se observă semne de infecţie locală (secreţie sero- purulentă, cu halou congestiv perilezional), pansamentul se face cu soluţii antiseptice: cloramină 4‰ sau rivanol 1‰ după ce s-a luat secreţie pentru antibiogramă.

5.5.       Faţa nu se pansează. Este recomandabil ca şi regiunile perineaie să nu se panseze.

6. Instalarea sondei vezicale (â demeure)

OBSERVAŢIE.

6.1.       La bolnavii la care se estimează I.P. peste 15, deci fără risc vital, se instalează totuşi sondă vezicală (â demeure) pentru urmărirea diurezei orare.

6.2.      Bolnavii sunt transportaţi în salon rezervat, ferit de infecţii, de vecinătate, unde asistenta urmăreşte starea bolnavului până la trezire şi în continuare.

Pentru bolnavii fără risc vital tratamentul primar s-a încheiat şi urmeaza ingrijirile  obişnuite şi tratamentul local.

7. îngrijirile generale şi supravegherea bolnavului (cu risc vital)

7.1.        Temperatura încăperii trebuie să fie în jur de 24°C şi eventual să existe surse care să mărească la nevoie temperatura locală.

7.2.        Patul trebuie să fie confortabil şi va fi pregătit cu un cearşaf steril peste care se pun muşama şi aleză, tot sterile.

7.3.       Bolnavul ars cu risc vital este instalat la pat cu perfuzie intravenoasă din sala de operaţie şi cu sonda vezicală „â demeure”.

7.4.       Printr-o sondă nazo-faringiană se asigură oxigenoterapia în ritm de 4 l/min. în cazul bolnavilor emfizematoşi, oxigenul se administrează cu intermitenţă (după 20 minute de administrare se face o pauză de 10 minute sau 15 la 30 minute).

7.5.       Asistenta supraveghează funcţiile vitale (T.A., pulsul, res­piraţia, presiunea venoasă şi diureza orară) cu multă atenţie, bolnavul aflându-se în perioada iniţială (primul stadiu), adică perioada şocului combustional.

8. Reechili­brarea hidro electrolitică şi volemică

ATENŢIE!

 

8.1.    Asistenta va administra prin perfuzie cantitatea de lichide care este calculată de medic, în funcţie de masa corporală a bolnavului şi de suprafaţa arsă, folosindu-se următoarea formulă:

Masă corp x S% x 2,5 = Total lichide (2,5 fiind indicele gradului de arsură, arsura fiind leziune de volum, suprafaţă ori profunzime).

De exemplu: un bolnav de 70 kg, cu o suprafaţă arsă de 40% va primi în 24 ore: 70x40x2,5=7000 ml. sol. din care 1/2 macromoleculară şi 1/2 micromoleculară.

8.2.   Orientativ, ritmul administrării în primele 24 ore se planifică astfel încât în primele 8 ore, bolnavul să primească 50% din cantitatea globală calculată şi apoi 25% în următoarele două perioade de 8 ore.

8.3.    în caz că nu se reuşeşte asigurarea unei diureze orare satisfăcătoare se va administra diureticul prescris de medic (Manitol, Furosemid). în cazuri foarte grave, când nici după tratament diuretic energic nu se reuşeşte, bolnavul se pregăteşte pentru dializă.

Cantitatile de lichide ce trebuie administrate pot varia în funcţie de evoluţia clinica, de examele de laborator. Criteriul direct de apreciere a cantităţilor real necesare este criteriul diurezei. Diureza trebuie să fie în jur de 50 ml/oră. In urmarirea continuă a bolnavului ars constă marea sarcină a asistentei

9. Asigurarea medicaţiei

9.1.     Asistenta pregăteşte şi administrează medicamentul prescris (anticoagulante – Heparină, vitamina C, B1 B2, B6, cardiotonice, Tarsylol şi antibiotice).

9.2.      Este interzisă la bolnavii arşi cu risc vital orice administrare per os. De asemenea nu se hidratează şi nu se alimentează pe gură, pentru a se evita complicaţiile (ileus, hemoragie, vărsături).

10. Urmărirea şi îngrijirea generală în ziua a II-a şi a III-a

10.1.      Conduita terapeutică medicamentoasă şi îngrijirile generale sunt cele aplicate obişnuit. Asistenta medicală are un rol deosebit şi în întreţinerea unui moral bun ai bolnavilor.

10.2.     Vor fi urmărite starea generală, coloraţia feţei, T.A., pulsul, respiraţia, temperatura, semnele specifice ale unor eventuale complicaţii. Foarte importante sunt diureza orară şi bilanţul hidric.

10.3.   Se menţin interdicţiile inclusiv cele alimentare.

  10.4. Se veghează asupra respectării măsurilor de sterilizare şi asepsie în toate manoperele care se fac (curăţirea sondei vezicale, manipularea perfuziei).
11. Aplicarea tratamentului local

ATENŢIE!

11.1.   Ori de câte ori se apreciază necesar, pansamentele se vor face sub Mialgin, Fortral sau anestezie generală.

11.2.    Pansamentul se schimbă a 2-a şi a 3-a zi, luându-se toate măsurile de asepsie necesare. Se îndepărtează tot până la ultima compresă şi se înlocuieşte cu un pansament uscat sau îmbibat în soluţie de cloramină 2‰-4‰ în funcţie de aspectul plăgii de arsură.

11.3.    Dacă exsudaţia este neglijabilă şi dacă există condiţii optime de micromediu spitalicesc, se poate trece la tratament local deschis: expunerea la aer a plăgilor (de obicei la început parţial, a unui singur segment), urmărindu-se uscarea lor. Foarte eficace sunt Bioxiteracorul (Oxicort) şi Sulfamylonul.

11.4.   Un mijloc de tratament îl constituie baia arsului cu diferiţi detergenţi, care se face în instalaţii adecvate (atenţie la temperatura apei). După baie se vor acoperi plăgile cu pansament sterii şi feşi sterile.

11.5.      In unele cazuri de escare, singurul unguent care se : consideră eficient este Sulfamylonul.

Nu se tuşeşte, nu se strănută şi nu se vorbeşte deasupra plăgii – pericol de a declansa o infecţie. Este obligatorie purtarea măştii.

A treia zi de tratament încheie „perioada de şoc” (primul stadiu). La sfârşitul acestui stadiu cu evoluţie favorabilă, bolnavul ars trebuie să aibă diureza restabilită: starea generală a bolnavului şi probele de laborator se apropie de limite normale.    Obiectivele de tratament după această perioadă sunt îndreptate spre prevenirea complicaţiilor. Dacă până la I.P. 40 arsurile evoluează de obicei necomplicate, după această valoare prognostică intervin complicaţiile. Complicaţiile sunt datorate bolii de bază şi nerespectării normelor tratamentului corect (de către medic şi soră).

 ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR ARŞI ÎN STADIUL AL II-LE A

   Şi în cazul stadiului II (ziua a 4-a – ziua a 21-a) îngrijirea bolnavilor este în funcţie de cele două situaţii: arsură cu risc vital şi arsură fără risc vital.

Obiective

Măsuri de realizare

1. îngrijirile generale ale bolnavilor fără risc vital

1.1. Se acordă îngrijirile generale obişnuite, în funcţie de starea bolnavului, de rezultatele de laborator, de funcţiile vitale, febră şi diureză.

 

2. Igiena bolnavului şi prevenirea infecţiei

2.1.          Asistenta va efectua igiena individuală a bolnavului, unghiile vor fi tăiate scurt, regiunile indemne ale suprafaţei corpului vor fi spălate zilnic; se acordă atenţie deosebită toaletei regiunii perianale şi organelor genitale.

2.2.       Se vor folosi plosca şi urinarul sterilizate.

2.3.       Se schimbă zilnic cearşaful steril.

3. Alimentaţia bolnavuiui

3.1.       Când diureza s-a reluat, regimul alimentar va fi de „cruţare digestivă”, un regim hipercaloric, hiperproteic, normo- sau hipergiucidic şi hipolipidic.

3.2.       Dacă bolnavul nu se poate alimenta singur, îl va alimenta asistenta.

4. Adminis­trarea trata­mentului 4.1.        în această perioadă este foarte important tratamentul cu vitamine, care la arşi este obligatoriu. La nevoie se aplică tratament simptomatic.

4.2.        în cazuri rare pot apărea complicaţii, şi de obicei sunt de natură infecţioasă (supuraţii ale regiunii, limfangite, tromboflebite) pentru care asistenta va administra tratament indicat.

5. îngrijirile locale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

OBSERVAŢII

 

5.1.       în această perioadă tratamentul este preponderent local şi este una din problemele cheie ale determinării evoluţiei arsului. Până în ziua a 9-a, îngrijirea locală este aceeaşi: pansamente zilnice, cu soluţie de cloramină 4‰, schimbate zilnic. Soluţiile dezinfectante pot fi alternate (cloramină, acid boric, rivanol).

5.2.        La nevoie pansamentul se desface în baia cu soluţie de bromocet, permanganat de potasiu.

5.3.        Acolo unde sunt condiţii se va căuta să se instituie trata­mentul deschis, imediat ce transsudatul s-a coagulat şi plas- moragia a încetat.

5.4.        Plaga trebuie îngrijită zilnic, crustele trebuie îndepărtate, eventualele colecţii trebuie evacuate.

5.5.        După toaleta chirurgicală a plăgii se poate aplica sprayul cu Oxitetraciclină – hidrocortizon (Bioxiteracor, Oxicort). Atenţie la reacţii alergice!

5.6.         Dacă există grefe se va face tratament cu pansament (închis), apoi tratament deschis.

5.7.        imobilizarea regiunii este obligatorie până la a 14-a zi de la grefă.

Daca tratamentul este corect, arsurile de gr. I sunt epitelizate către ziua a 14-a, iar arsurile de gr.III sunt epitelizate în ziua a 21-a.

Daca nu exista complicaţii în stadiul II, se termină practic întreaga evoluţie a arsurii.

 

REŢINEŢI!

îngrijirea bolnaviior cu risc vital în stadiul II este pentru compensarea tulburărilor şi prevenirea complicaţiilor.

Urmărirea mai frecventă a funcţiilor vitale, a curbei termice, a diurezei şi respectarea cu stricteţe a indicaţiilor medicului sunt sarcini de mare importanţă.     Tratamentul local capătă importanţă deosebită, făcându-se după aceleaşi principii. Asistenta are mare rol în prevenirea complicaţiilor septice care sunt frecvente în această perioadă.

îngrijirea bolnavilor în stadiul III (primele două luni), ziua a 22-a – ziua a 60-a. Această perioadă este parcursă numai de arşii cu risc vital. Ceilalţi s-au vindecat sau sunt în convalescenţă. în această perioadă se aplică grefele. După operaţie, primul pansament se face între a 2-a şi a 3-a zi. îngrijirea bolnavilor trebuie con­tinuată, ca şi în primele două stadii, pe criteriu de bilanţ hidric. Concomitent se urmăresc problemele legate de alimentaţia bolnavilor, creşterea rezistenţei lor la infecţii, regimul lor igienic şi prevenirea sechelelor.

în stadiul IV, şocul cronic postcombustional, este vorba de bolnavi cu arsuri grave de la început sau de bolnavi la care lipsa de îngrijire a determinat o evoluţie nefavorabilă plăgilor. Tratamentul major impus este grefarea cât mai rapidă.

Tratamentul general de întreţinere va urmări combaterea denutriţiei prin aport proteic şi energetic parenteral şi aport masiv de vitamine. Combaterea infecţiei şi suprainfecţiei se va face prin mijloace igienice şi profilactice. Este obligatorie urmărirea ulterioară pe o perioadă lungă până la recuperarea totală.

Complicaţiile arşilor

în stadiul I: rinichi de şoc, hemoragii digestive, tromboze, embolii, septicemie (mai rară în prima perioadă), edem pulmonar acut (prin hiperhidratare cu diureză mică), abdomen acut, sindroame hemoragipare, insuficienţă renală acută.

în stadiul II: complicaţiile septice (sunt cele mai frecvente), digestive, trombembolice, urinare, hepatice, neuropsihice.

Aceste complicaţii agravează evoluţia şi unele sunt fatale. Asistenta are mare rol în prevenirea acestor complicaţii prin munca sa de calitate şi conştiinciozitate.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: